Cu siguranță ai întâlnit persoane agresive, duale, negativiste sau poate chiar altele naive, optimiste și iubitoare. Poate fi vorba de colegi, partenerul de viață sau chiar de șeful tău. Ce ne face diferiți și cum putem să-i înțelegem mai bine pe cei din jurul nostru, ori să ne înțelegem mai bine chiar și pe noi înșine? Ce ne face să ne atașăm ușor de oamenii din jurul nostru, ce ne ține pe loc de fiecare dată când trebuie să luăm o decizie importantă sau poate chiar să înțelegem, de ce au eșuat relațiile noastre? Psihologii spun că, pe lângă factorii genetici și experiențele pe care le-am acumulat, un factor important este și tipul de atașament pe care părinții, în special mama, l-au dezvoltat cu noi. Acesta este ”vinovatul” pentru o parte din caracteristicile noastre ca adulți, iar înțelegerea lui ne ajută să îmbunătățim relațiile cu cei din jur, ba chiar să aducem calitate în relațiile cu propriii copii.

Monalisa Tudor, psihoterapeut în comunitatea ATLAS, ne-a explicat cum se produce atașamentul și ce elemente produc schimbări în viața de adult.

 

Ce este atașamentul?

Atașamentul se află la baza relațiilor umane și de calitatea lui depinde calitatea relațiilor cu persoanele importante din viața noastră.

John Bowlby este cercetătorul britanic ce a dezvoltat teoria atașamentului și pe baza studiilor sale a descoperit că un copil nu are nevoie doar de îngrijire primară – mâncare, haine, adăpost – ci și de conexiune fizică și emoțională cu adulții importanți din viața lor, care trebuie să fie calzi, disponibili, preocupați de binele copiilor lor.

Sistemul de atașament este în fiecare dintre noi, se activează încă de la naștere și este mecanismul format din emoții și comportamente care ne asigură că vom fi protejați și în siguranță stând alături de cei dragi. Un copil nou-născut nu poate avea grijă de el, este 100% dependent de un adult și modul cum acesta îți asumă rolul de îngrijitor poate duce la supraviețuirea copilului și la formarea bazei lui de siguranță.

 

Importanța identificării stilului de atașament

De ce este atât de importantă identificarea stilului de atașament pentru o persoană? Are acesta impact asupra vieții omului atunci când ajunge adult? Da, are impact major asupra relațiilor de cuplu unde se reeditează nevoia de siguranță din copilărie.

 

Stiluri de atașament

Sunt larg cunoscute 4 stiluri de atașament:

  • securizant
  • anxios
  • evitant
  • dezorganizat

 

Cum se manifestă stilul de atașament format în copilărie în perioada de adult și cum se manifestă în cuplu?

 

Atașamentul securizant

O persoană cu stil de atașament securizant caută apropierea în cuplu și se simte confortabil în intimitate, este caldă și iubitoare, nu se teme excesiv că va fi părăsit de celălalt, nu face diferențiere între intimitatea emoțională și cea sexuală, ci ele decurg firesc una dintr-alta. Această persoană are abilitatea de a-și identifica și de a-și exprima deschis și clar nevoile și dorințele, conștientizează că și celălalt are nevoi și facilitează comunicarea, are abilități foarte bune în a gestiona conflictele, astfel încât să permită ajustări în relație, dar fără să se supere excesiv.
Atunci când ambii parteneri au un stil de atașament securizant relația este armonioasă, caldă, plină de iubire și satisfacții. Chiar și când doar unul dintre parteneri are un stil de atașament securizant lucrurile pot fi armonioase deoarece acesta poate să aplaneze conflictele, să nu ia lucrurile personal și să reflecte celuilalt ce simte și ce nevoi are, să îl ajute să aibă grijă de sine.

Stilul securizant de atașament este cel ”sănătos”, și își are rădăcinile în sentimentele de siguranță pe care le dezvoltăm încă din copilărie. Deoarece copilul se simte protejat alături de adulții din preajma lui, când mama dispare el este stresat, dar când aceasta reapare este fericit, se simte în siguranță alături de ea, se liniștește și își continuă joaca.

 

Atașamentul anxios

Un adult cu stil de atașament anxios caută să fie foarte apropiat de partener dar se teme totodată că partenerul nu dorește și el tot atât de multă apropiere. Din acest motiv va fi foarte atent la nevoile, emoțiile și dorințele partenerului și se consideră responsabil de starea de bine a celuilalt. Această hipervigilență continuă duce la multe emoții și la supărări frecvente, la conflicte și jocuri psihologice, ce au ca scop să țină relația aproape. Dar cu ce cost?!

Stilul anxios de atașament se dezvoltă atunci când părinții acordă o atenție inconsecventă copilului, iar acesta devine insistent și hipervigilent pentru a nu pierde această relație. Atunci când mama pleacă de lângă el, copilul cu stil de atașament anxios devine foarte agitat, iar când mama revine, el are o atitudine ambivalentă față de ea – pe de o parte se bucură, pe de alta este furios, se liniștește mai greu iar apoi rămâne atent la semnale.

 

Atașamentul evitant

Un adult cu stil de atașament evitant consideră că intimitatea duce la pierderea independenței și din acest motiv va alege deseori să fie autonom și să nu își ia angajamentul pentru o relație de cuplu autentică. Deși își dorește intimitatea, totuși prea multă apropiere îl stânjenește și îl face să țină partenerul la o distanță confortabilă. Distanța poate fi fizică, dar de cele mai multe ori este emoțională prin lipsa deschiderii și a comunicării clare a ceea ce simte el sau față de partener și față de relație. Face diferențiere între intimitatea emoțională și cea sexuală, preferând-o pe cea de-a doua. Fuge de conflicte sau le folosește ca și formă de îndepărtare și este vigilent în legătură cu relația, pentru ca celălalt să nu cumva să se apropie prea mult.

Un adult cu stil de atașament evitant se dezvoltă atunci când părinții sunt distanți, rigizi, insensibili, iar copilul  devine la rândul său detașat. Când mama pleacă de lângă el, copilul pare indiferent și la fel și când aceasta revine, dar la nivel fiziologic, manifestarea este tot de neliniște, ritmul cardiac este crescut, la fel și nivelul cortizonului, chiar dacă la nivel comportamental el nu manifestă această neliniște.

 

Atașamentul dezorganizat

Cele mai dificile cupluri sunt cele formate dintr-o persoană cu stil anxios și o persoană cu stil evitant. Acestea sunt permanent într-un joc al apropierii-depărtării, într-o susținută vigilență orientată pe relație și pe reacțiile celuilalt, lipsind uneori cronic o comunicare deschisă între parteneri, o înțelegere autentică a celuilalt, conștientizarea că ambii au nevoi în cuplu, abilitatea de a-și gestiona emoțiile și de a stinge conflictele înainte ca acestea să escaladeze dramatic.

Stilul dezorganizat de atașament, este cel mai recent identificat de psihologi. Acesta, este o combinație dintre tipul anxios și cel evitant. Aici se încadrează mamele absente sau care nu reușesc din diverse motive să satisfacă nevoile copilului și sfârșesc prin a-l abuza psihic sau fizic.
În multe cazuri, mamele au la rândul lor traume nerezolvate, și din cauza aceasta răspund neadecvat la emoțiile copilului. Orice copil caută siguranță la mamă, dar pentru că ea este și sursa abuzului, acesta tinde să fugă de ea, de aici caracteristica de dezorganizare a tipului de atașament. Copilul nu știe cum să se consoleze sănătos în situații critice, răspunde rapid, cu furie sau agresivitate. O parte dintre copiii afectați de tipul de atașament dezorganizat pot prezenta forme de depresie timpurie. În viața de adult, aceștia caută atașamentul, dar nu au are încredere în nimeni, dezvoltă probleme în relațiile interpersonale și sunt predispuși la depresie, anxietate și dependențe precum alcool, droguri, jocuri de noroc, ca formă de evitare a emoțiilor. Din păcate, chiar și la vârstă adultă, nu știu să dea sens experiențelor de viață și astfel pot transmite trauma și stilul de atașament dezorganizat propriilor copii.

 

Factorii implicați în formarea stilurilor de atașament

Dacă lucrurile ar sta ca în modul prezentat mai sus, ar înseamna că dacă un copil nu are un stil de atașament securizant este numai vina părinților. Dar chiar așa să fie? După ce Bowlby a lansat această teorie, au apărut o multitudine de studii care au verificat ce factori sunt implicați în formarea stilurilor de atașament și într-adevăr rolul părinților este unul foarte important. Dar tot așa de importante sunt baza genetică ce identifică predispoziția copilului spre anxietate sau retragere și structura temperamentală a copilului care are anumite reacții la stimuli. Aceștia sunt factorii ce determină copilul să aibă comportament mai dificil și care conduc la o disponibilitate mai mică a părinților la nevoile copiilor, sau la reacții mai bruște din partea lor. Contează foarte mult și mediul în care a fost crescut copilul, nivelul de stabilitate economică, sau nivelul de stres din interiorul familiei, dar și tipurile de relații sociale la care este expus copilul.

 

Efectele pe care le poate avea un stil de atașament deficitar asupra vieții de cuplu și nu numai

Dincolo de efectele nocive asupra propriei stări de bine, are de suferit relația, care mai devreme sau mai târziu se va rupe, apar relațiile extraconjugale, membrii familiei sunt afectați fie de permanentele conflicte din interior, fie de prejudecățile ce se formează despre femei/bărbați/căsătorie. Dacă în cuplu sunt și copii, aceștia vor suferi, deoarece părinții sunt atât de concentrați pe propriul conflict că uită de nevoile lor, vor avea un model disfuncțional al relațiilor de cuplu, probabil la rândul lor vor avea un stil de atașament nesecurizant și vor perpetua dezechilibrul repetând scenariul pe care l-au învățat de la părinți. Efectele sunt și simptomatice, deoarece aceste persoane pot dezvolta în timp depresie, anxietate, boli coronariene, dependențe de substanțe sau de alte tipuri, iar acestea le pot afecta viața pe toate planurile: personal, profesional, social.

 

Se poate ”îndrepta” stilul de atașament nesecurizant?

Vestea bună este că da, un stil de atașament nesecurizant poate fi ”îndreptat” și asta se poate face uneori spontan de-a lungul vieții prin interacțiuni repetate cu persoane cu atașament securizant. Alteori poate fi și ca urmare a unui demers introspectiv, conștientizarea fiind însă primul pas.

 

Cum poate ajuta terapia identificarea și reglarea tipului de atașament?

Câteodată, avem o multitudine de gânduri și sentimente pe care nu le putem ”decoda” corect sau nu le putem categorisi în vreun fel, iar tot acest amalgam de informații ne pot deruta inutil. De aceea, mai ales dacă experimentăm nemulțumiri legate de noi și de relațiile cu cei din jur, este recomandat să cerem ajutorul unui specialist, care în psihoterapie ne poate ghida corect spre soluțiile dorite.

O persoană care știe cine este, ce nevoi are, ce dorește de la viață, de ce face anumite lucruri, înțelege și învață despre sine și despre cei din jur. Această persoană este capabilă să anticipeze reacțiile celorlalți, își poate ajusta comportamentele, și își poate regla emoțiile.Toate aceste acțiuni permit conectarea permanentă la realitate și mai puțin în frici și proiecții.

În cazul persoanelor care nu știu să identifice la sine și la cei din jur puncte tari sau puncte slabe, nevoi sau soluții, au nevoie de ghidaj, de orientare specializată și de asistența unui psihoterapeut.